Coș (0)
Nu sunt produse în coș.
Dezvoltarea noilor produse BKT reprezintă un proces continuu. Grupul a anunţat lansarea unei noi anvelope radiale cu structură integrală din oţel, SKID MAX SR-SKIDDER, concepută specific pentru utilizarea în condiţii de lucru extrem de dificile și pe suprafeţe dure. Prin urmare, acest produs este ideal pentru a echipa încărcătoarele și încărcătoarele telescopice utilizate în lucrări de întreţinere a drumurilor și în depozitele de deșeuri. În astfel de aplicaţii, anvelopele necesită o serie de caracteristici care să facă faţă provocărilor zilnice legate de riscul de perforare și abraziune dar și de abilitatea de a transporta sarcini grele, cu menţinerea unei stabilităţi perfecte.
SKID MAX SR-SKIDDER este o combinaţie perfectă între toate aceste cerinţe și oferă o durată de viaţă îndelungată a produsului și o capacitate de încărcare ridicată. Carcasa robustă este echipată cu o structură integrală din oţel cu benzi din oţel care oferă o rezistenţă sporită a carcasei la agresiuni precum perforarea sau penetrarea corpurilor străine. De asemenea, grosimea laterală mare reduce riscul de perforare și deteriorare accidentală care ar atrage scoaterea temporară din uz a vehiculelor.
În plus, SKID MAX SR-SKIDDER este echipat cu o protecţie specială a jantei care asigură anvelopa împotriva perforaţiilor și a impactelor cu alte corupri grele care ar putea deteriora zona din apropierea jantei. Banda de rulare robustă și lată a fost proiectată ca un bloc central continuu care, în combinaţie cu structura antistatică și extrem de rezistentă la abraziune a benzii de rulare garantează tracţiunea excelentă și o durată de viaţă îndelungată a produsului.
În cele din urmă BKT nu neglijează nici faptul că această anvelopă trebuie să garanteze confortul optim al operatorilor care petrec perioade de timp îndelungate la volanul acestor vehicule. De aceea, SKID MAX SR-SKIDDER poate garanta confortul excelent și stabilitatea în activităţile de zi cu zi.
SKID MAX SR-SKIDDER este disponibilă acum la dimensiunea 260/70 R 12.5 (10 R 16.5).